Geniul nativ – RIP Nistorake

Dintr-o scorbura umeda si fosforescenta iese rapid Bucuresti balacindu-se in corpul neinsufletit moderat sinaptic aprobator si punct . Daca pleci reguleaza contorul energetic care obscenizeaza contextual direct mirobolantul stup insiropat cu neuroni circumstantiali mierosi clar obscur. Natalitatea irelevant punct . Bine ca genialitatea innascuta nu faurise laurii adolescentei junkie cosmote persifleaza abonamentul relativ genializand oferta geniala brad craciun. Femeie cu coaie bonus am futut magistral termopan garaj pitong. Ramadelma optimizeaza reflexia cristalina cocolosita nascuta haos nativ din pod. Intelectulitatea debordanta remunereaza placinta cu kko dulce amar adipos marginalizata cosmic si conic. Eminescu batut la neuroni bolind dubios traverseaza puntea eviscerata fermentand forumist activ trio’ul trilematic elaboreaza cotofana insarcinata.
Nistorake spoone ban farafeit ca iohau`hau vine vvvrajitoru` sindios si de`i lucra la SAbulangiuM SRL thrudeste zurliu sa nu fii ca Achimnuitu’ de ALLErgKaSa nu te prinda Razboiul Mintii eviscerand ANETA cu majuscule.

junedancydelph

E un joc. I say “bam”, you say “boozle”

Incep sa ma resemnez, am nevoie doar de o tigare.

I believe in you

Fading out into those better days
Surrender to the joy you give…
Exchange my future for a priceless smile
It seems to be the perfect trade

Give myself away…give myself

Fading, healing, trust, believing
Resling, dreaming…happy feeling
Could you shut the door…and waste me?

Peaceful poison to my demons
Little girl defines the reasons…
Could you shut the door…and waste me?

Give myself away…give myself.

Hey!…
*se intoarce*
Sarbatori fericite!
*zambeste ca si cum ar fi inteles si pleaca*

k.

Azi ma gandesc la o zi anume. Zi de iarna, nu prea frig, doar un pic rece, cat pentru un fular si ghetute. Lumina alburie reflectata din zapada si oameni alergand grabiti spre nicaieri. In ziua asta anume am o carte la mine si o cafea de la mec cu “3 de zahar si 2 de lapte” (am mintit, imi place cafeaua, era prea bun sa fie real, asa ca am renuntat mental la ea pentru o vreme). Casti in urechi, ritmul pasilor moderat, and i’m off to buying presents.

Entry for May 05, 2009
Eu sunt June. Si voi scrie un roman. E tot ce stiu.

20 Noiembrie 2007

Spin

Alerg in cerc
Cu baloane colorate
Cu atele infasurate strans pe incheietura,
In bataie de joc.
Azi fac trei ani.
Sarbatoresc cu o sticla de vin,
Am desfacut-o cand m-am trezit.
De fapt, am doborat-o din greseala.
Am ametit repede
Si, in toata nebunia,
Am dat drumul porumbeilor.
Uite cum se risipeste colectia mea…
De fapt, pleaca si vin
De trei ani in continuu.
La inceput parea ca nu se mai intorc,
Dar au venit pe rand -
Acum pleaca iar…

30 Noiembrie 2007

Uite, cred ca asta e un post penibil, nu… “jenibil”
Cred ca sunt…cred ca pot…cred ca stiu…cred ca nu stiu…cred ca vreau…cred ca stau…cred ca iubesc…cred ca vomit…cred ca da, poate nu…stiu ca vreau…vreau sa pot…sunt sa vreau…vreau sa iubesc…cred ca vomit…cred ca ploua, unde-i trenul? vreau sa stiu…stiu ca pot…pot sa cred, puteam sa cred…am vrut sa vreau…vreau sa traiesc…am trait…am murit…mor…cunosc, nu cunosc…vad, nu vreau…am vazut, m-a omorat…am cazut…SPULBERATA IN MILIOANE DE VISURI…
*Inspirata dintr-un suflet*

06 Decembrie 2007

Intrebarile vin involuntar…se preling pe ziduri precum lumina diminetii, ard totul in cale, tipa, se zbat, tremura…tac.
De ce toata lumea priveste prin mine? Ce sunteti? Ce sunt? Daca…nu privesc in jur? Daca nu sunt? Daca nu pot? Sunteti nepoliticosi, asta e! Cum se face ca nu mi-ati raspuns niciodata la intrebari? Cum!? Nu v-am intrebat? Nu va jucati cu focul, domnilor…nu-mi cititi intrebarile pe chip? Nu descifrati literele amestecate printre gene? Se scutura ca roua pe placi de marmura alburie…Balbaiti macar nume de pe cavouri, atat va cer. Nu vreau coroane de flori si nici lumina. Mi-ati dus sicriele in dricuri aurite de-atatea ori… Ati asteptat cu o expresie fada in fata mormintelor, fara cuvinte, fara voi…ati stat degeaba, domnilor, dar v-ati dat seama de asta, vad. In final, ati plecat la treburile voastre, la voi…Vreau sa va marturisesc ceva, stiti…dupa un timp, pamantul incepe sa se surpe acolo…E un fenomen ciudat, e un fel de magie involuntara, un fel de Wicca fara elementul esential – vointa. Dar stiu ce provoaca acel proces. Sunt ochii, domnilor! Sunt ca niste gauri negre care absorb totul – stiu prea bine asta…am privit de atatea ori in mine…Am vrut sa va spun . Nu vreau sa va fac rau…Nu va vreau! Duceti-va la mormantul altcuiva!

25 Ianuarie 2008

De fro` cateva zile incoace mi s-a pus pata pe filozofie. pe facultatea de filozofie adica. stiu ca pot mai mult decat blogul asta. decat vorbesc. decat mine. si nu mai vreau scoala. nu vreau sa se mai duca altcineva in locul meu. vreau sa fiu EU la facultatea de filozofie. si il urasc pe gheorghidiu pentru ca se crede mai bun decat o femeie in filozofie. cred totusi ca n-o sa fie cum visez. dar ma intreb, oare, de ce nu am auzit pe nimeni injurand facultatea asta. si cand se pomeneste de anumiti scriitori ca au urmat-o , scrie scurt si la obiect. si dup-aia urmeaza opera. pare un semn bun, nu? ei bine, mi-e frica. oricum, o sa fie si ceva in paralel. trebuie sa mai si mananc . si sa-mi cumpar carti, evident. n-am dat titlu insemnarii asteia. trebuie sa fie consemnat undeva faptul ca azi am pata pusa pe facultatea de filozofie. sa stiu ce zi sa injur daca n-o fi cum trebuie. 25 Ianuarie 2008 . Sarbatorim ceva azi?

23 Februarie 2008

Sa urmaresti procesul . Sa descoperi sforile invizibile taiate si innodate la loc de lumina soarelui. Sa simti cum se sparge clipa in doua universuri convergente – unul in tine si unul in el, sau in ea…sau in permanenta negura asezata vulgar pe pielea ta. Sa urmaresti. Sa descoperi. Sa simti. asta e tot. Infinitul rade cand noi, cei insemnati pe frunti cu jale “supraom”, il sfidam, tragand in el cu bile de paintball in speranta de a-i colora putin ochii. El rade, rade sarcastic cand cortegiul funerar despica centrul orasului cu cutite negre de cenusa, in timp ce lanturi de masini le ghideaza taisurile. Impietrit. Si rade, rade sarcastic cand de la etajul 2, ea priveste, lipindu-si sufletul de fereastra, pe o melodie de Coldplay, la batranul care coase rochii de spectacol si la soprana care pare sa greseasca mereu nota. Sfarsitul programului. Batranul isi lipeste sufletul de fereastra si gandul de asfalt. Si zambeste. El rade. Ea are ziua aranjata. Un etaj mai jos, in spatele draperiilor rosii de plastic, 2 femei isi schimba hainele in incaperi paralele. Una in rochie alba de spectacol, cealalta in doliu de strada. Oglinda. Ele au ziua aranjata – ea priveste si rade. Rade sarcastic. Rade odata cu infinitul. Si se crede Dumnezeu.

Decupaj – neterminata
Mi-ai scris cu soare pe nume
Conturand fiecare litera in parte
Fara sa-ti pleci capul sub taisul razelor
Si fara sa-mi spui numele in toate limbile pamantului.

Te-a leganat in bratele-i de aer 2 ani
Si totusi n-ai numit-o nici mama, nici Dumnezeu -
Pentru ca nu te-a nascut, ci doar ti-a dat avant.
…
A fost leaganul anilor tai de junete
Cand iti priveai copilaria prin mine
Cu o vesnica stare de melancolie
Careia n-ai stiut niciodata sa-i spui pe nume.

(nu cunosc data insemnarii; neterminata si nerevizuita)

Punish me for dreaming

Azi. Da – azi. Delimitez in continuu. Imi delimitez corpul, timpul si privirea. Poate din cauza asta nu ma misc, pentru ca nu vad incotro sa merg. Imi delimitez corpul. Bai si vroia candva sa zboare in spatiu – sa vada Pamantul de sus…acum sparge clipa in doua si isi priveste jumatatea de corp dincolo de oglinda. Nu-i nici pe aproape macar. E jumatate om si doar atat stie. In rest, simte casa de la malul marii, camerele mari , luminoase, asternuturile de matase si inceputul melodiei Emotional winter. Nu au nimic in comun – nici nu se leaga macar . Dar discuta despre asta mereu. Despre cum ar fi sa…sa rada cu toata gura, sa planga cu ambii ochi, sa moara cu ambele maini pe piept.

(nu cunosc data)

Entry for April 22, 2009

ACUM INTELEG. TU VREI SA TRAIESTI. ACUM INTELEG. deci simt. ACUM INTELEG.

this is you –
eyes closed, out in the rain.

you never thought you’d be doing something like this. you never saw yourself as.. i don’t know how you’d describe it.. like one of those people who like looking up at the moon.. or who spend hours gazing at the waves.. or staring at the sunset..

i guess you know what kind of people i’m talking about. or maybe you don’t.

anyway, you kind of like it– being like this. fighting the cold and feeling the water seep through your shirt and getting through to your skin. the feel of the ground growing soft beneath your feet.. and the smell, the sound.. of the rain hitting the leaves.

all the things they talk about in the books that you haven’t read.

this is you.
who would have guessed it.
you.

Liniste… nu, nu, e liniste, intelegi? Ca atunci cand privesti la ceva foarte frumos si ti se umplu ochii de lacrimi. Deci e liniste. June isi puse gluga anapoda peste parul ud si isi aprinse o tigare, apoi se opri in mijlocul lumii, lasandu-si ochii sa i se faca verzi. Nimeni nu stie, de fapt, ce culoare au ochii ei. Singurul care ar fi putut sa vada pana acum nu a privit-o niciodata in ochi cand ploua. Isi aminteste cand cineva i-a spus ca dramele existentiale sunt penibile, se pierde un moment, pentru ca orice ar fi facut nu avea puterea sa opreasca ploaia, si merge mai departe. Ii fu peste putinta sa gaseasca vreun punct de sprijin. In schimb avea sforile ei. franghiile de fapt. cu ele isi facea papusile sa danseze, sa planga si sa isi ceara iertare. doar cu niste amarate bucati de franghie. Dar cand isi dadea seama ca papusile ei nu vor plange niciodata cum plange ea pentru ele, June isi mai aprindea o tigare si radea sarcastic in sinea ei. apoi sufla fumul.
Vede bine cum legea ritmului chiar functioneaza, desi i se pare amuzant, caci aseara doar visa sa plece, la volanul masinii ei, imbracata cumva anume, desi stia ca in rochita ar fi inghetat de frig. Abia azi isi recunoscu visul – scris pe o foaie chitita in portofelul ei. Da, mai visase asta candva si aseara se simtea din nou aproape de Revelionul perfect, de frigul pe care nu avea sa-l mai simta si de tarabele cu bunatati de pe strazile Vienei. In plus, acum nu s-ar mai simti coplesita de catedrala. s-a obisnuit cu ea, dar inca o iubeste. E ciudat cum un lucru atat de impunator nu ii mai face inima sa tresara si ochii sa i se deschida larg, insa 3 cuvinte si niste straini o duc atat de departe de ea.
Parea o regula simpla, aceea de a-si tine mintea deschisa. genul de regula pe care o au si altii, pe care o vezi scrisa cu spray-ul pe ziduri, care parea usor de insusit cand a stabilit-o. A stabilit-o de multe ori, de fapt, de cele mai multe ori era departe de casa, cu ochii atintiti in libertatea de asfalt, si si-a propus ca toata viata ei sa fie de atunci inainte asa. In minutele astea June gandeste conform regulii ei – e perfect constienta ca nu o sa mai zica nimic mult timp de acum inainte, chiar daca vor mai vorbi. Dar isi incalca regula odata la 3 secunde cand ii rasuna in tot corpul un “imi pare rau” care ii trezeste papusile din somn.
A inceput sa ploua mai tare. A inteles, sa stii – ai vrut sa iti stie crezul, nici macar nu era un sfat – prefa-te cat poti si nu-ti arata slabiciunile. Dar e imposibil sa faci asta cand crezi ca nu esti singur, iar June are papusile ei – le are de la 12-13 ani, iar numarul lor creste sau scade de la o zi la alta. Pe unele le are chiar de cand abia invatase sa respire intr-un ritm normal, dupa atata joaca in iarba si veri in care era pur si simplu de nestavilit. Se aseza sub acoperis si intinse palma. Astepta cateva secunde si simti arsura usoara a unui strop; nu isi misca mana din calea celorlalti, pentru ca doar pe asta se putea baza azi.

Vreau sa am macar o certitudine. Dar, mai ales, vreau sa stiu …

Ultima data cand ai realizat cat de singura esti de fapt ai inceput ceva – inceput greu, dar ai fost fericita la final. Acum ce astepti ?